3. Încheierea anului şcolar – 15 iunie
După un an în care fiecare a dat cât a putut, se trage linie şi se calculează. Uneori iese cu plus. Alteori cu minus.
15 iunie înseamnă pentru toată suflarea şcolărească din România încheierea anului şcolar. Această zi cuprinde două etape: la ora 12 se desfăşoară activitatea întitulată „Ultimul clopoţel”, iar la ora 18 se distribuie premiile pentru cei merituoşi.
Ultimul clopoţel este o festivitate dedicată absolvenţilor claselor a VIII-a, care-şi iau rămas bun de la şcoală. Şi şcoala le rămâne datoare unora… Şeful de promoţie din ciclul gimnazial înmânează „Cheia succesului” omologului său din ciclul primar. Este un arc peste timp, în care cel mai bun din clasa a opta îi doreşte succes celui mai bun din clasa a patra. Cheia este construită din lemn şi are cam jumătate de metru lungime. Pe ea sunt semnăturile tuturor şefilor de promoţie din 1976 şi până în prezent. Este predată cu fast, cu sunete de trompete şi aplauze. Urmează apoi înconjurul şcolii.
Toţi absolvenţii claselor a opta, încolonaţi doi câte doi, în frunte cu dirigintele înconjoară şcoala, în timp ce clopoţelul sună pentru ultima oară în viaţa lor de elevi.
Serbarea propriu-zisă înseamnă încununarea unei munci de un an de zile (cel puţin), a unui efort în care te-ai regăsit zilnic. Numai cine nu a fost elev nu-şi aminteşte emoţia primirii coroniţei, a cărţilor de premii, a diplomei, pozele făcute apoi cu cei mai buni şi nu în ultimul rând bucuria părinţilor păşind ţanţoşi alături de pruncul premiant.
În loc de concluzii
Ne numărăm anii în generaţii de elevi, iar vârsta noastră nu mai contează atunci cânt totul începe cu „A fost odată…”
Fiecare şcoală are o poveste…
Fiecare poveste are personaje…
Fiecare personaj aduce cu el o lume…
This is the story about … us
„Poate că n-avem timp să fim mai buni
Şi nu-l găsim decât la sărbători;
Ne-am învăţat că nu suntem minuni,
Ci pur şi simplu oameni cu erori.
Şi dacă eşti – şi eşti – fiindcă este,
Dintotdeauna pentru infinit
O de nepovestit vreodat’ poveste
Cu „A fost odată…”fără de sfârşit.”
(„Madrigal” de Lucian Raica)
